IGIENIZAREA DENTARĂ HOLLYWOOD SMILE

Dantura ne reprezintă, este cartea noastră de vizită în societate și este prima imagine pe care o vedem dimineața în oglindă iar o igienizare dentară profesională este singura metodă prin care o putem întreține. Așa ne începem fiecare zi, cu un zâmbet cu subînțeles doar pentru noi, care ne transmite un mesaj mobilizator: am încredere în mine pentru că azi voi fi mai bun decât ieri și mâine voi fi mai bun decât azi.

Igienizarea dentară divine în timp un ritual, ea ne este insuflată de părinți de la cea mai fragedă vârstă, cu ea ne începem și ne încheiem ziua și ne dă acel sentiment plăcut că avem grijă de noi și de sănătatea noastră.

Igienizarea orală se poate efectua prin două moduri: igiena orală individuală, personală, efectuată în fiecare zi, dimineața și seara la domiciliu și igienizarea dentară profesională care poate fi efectuată doar într-o clinică dentară specializată, de două ori pe an, la fiecare 6 luni sau la fiecare 3 luni la fumători, la pacienții cu poartă aparat ortodontic sau la pacienții care au lucrări protetice sau/și implanturi iar la clinica stomatologică premium laser Deos Dental, fiecare cabinet dentar este dotat cu tehnologie de top și medici dentiști specializați, care prin tratamentul de igienizare dentară profesională vă vor reda încrederea și sănătatea orală.

Trăim în secolul vitezei, avem un stil de viață alert și o alimentație tot mai procesată. Aceste elemente duc la o deteriorare mai rapidă a danturii noastre, pot apărea depuneri de tartru și placă bacteriană iar metodele clasice de igienizare a cavității orale, cum ar fi periajul, ața dentară, dușul bucal și utilizarea apei de gură sunt de cele mai multe ori insuficiente pentru a păstra o dantură sănătoasă. Tocmai din acest motiv, doctorii stomatologi de la clinica dentară premium laser Deos Dental vă recomandă să apelați la igienizarea dentară profesională și să vă programați de cel puțin două ori pe an la un consult cu camera intraorală, doar într-o clinică stomatologică specializată.

În ce constă igienizarea dentară profesională?

La clinica stomatologică Deos Dental, în tratamentul de igienizare orală medicii dentiști aplică manopere avangardiste prin folosirea tehnologiei de ultimă oră iar procedura constă în trei etape: detartraj cu ultrasunete, periaj profesional și airflow.

1. Detartraj dentar profesional cu ultrasunete-profilaxie.

Detartrajul dentar cu ultrasunete constă în eliminarea tartrului și a plăcii bacteriene de pe suprafața dinților, dintre spațiile interdentare, din zona supragingivală și subgingivală.

La clinica stomatologică premium laser Deos Dental, după efectuarea unei investigații cu camera intraorală, medicii dentiști aplică procedura tipică de profilaxie constând în igienizarea danturii, prin utilizarea unui aparat care elimină placa bacteriană și tartrul. Acest aparat funcționează pe bază de ultrasunete, producând mici vibrații, cu ajutorul cărora sunt eliminate toate depozitele dentare. Această procedură este minim invazivă, aparatul de detartraj fiind dotat cu un jet de apă, care este folosit pentru prevenirea deteriorării suprafeței danturii și a încălzirii ei.

Această primă etapă este esențială pentru menținerea igienei și a sănătății dinților, dar acest aparat nu poate ajunge mereu în locuri dificil accesibile, așa că este nevoie și de o procedură adițională pentru continuarea igienizării dentare și anume, curățarea dinților cu airflow.

2. Airflow

Este bine să știți că detartrajul cu ultrasunete și air-flow este recomandat de medicii stomatologi de la clinica dentară Deos Dental, înaintea oricărui tratament sau lucrare dentară, dar și ca procedură de sine stătătoare, pentru o curățare profesională a dinților și un aspect estetic DEOSebit.

Procedura stomatologică airflow se efectuează cu un aparat ce pulverizează un jet de apă și aer ce conține și particule de bicarbonat de sodiu. Este o procedură recomandată și pentru a elimina petele alimentare de pe suprafața dinților și se poate folosi și ca procedeu de sine stătător în tratamentul de igienizare dentară, în cazul pacienților fără tartru.

3. Periajul profesional

Periajul profesional vine în completarea detartrajului cu ultrasunete, se efectuează cu o pastă specială care lustruiește asperitățile și îndepărtează placa bacteriană de pe suprafața dinților.

Această procedură este minim invazivă și complet nedureroasă, ea mai este utilizată și înainte de albirea dentară laser, de aplicarea unui aparat cu brackeți sau înainte de sigilarea dentară.

Procedura de periaj profesional se efectuează doar într-un cabinet stomatologic specializat, într-o singură ședință și prin realizarea ei, se obține senzația de dinți curați, prospețime și un zâmbet DEOSebit.

În tratamentul de igienizare a dinților există o mare diferență  între stomatologia clasică și  cea modernă. Stomatologia actuală, îmbină armonios tehnologia ultra modernă, aparatura de top, cu particularitățile specifice ale fiecărui pacient, cu dorințele lui dar și cu cele mai eficiente metode de tratament, susținute de protocoale medicale care să se plieze perfect pe fiecare caz de pacient în parte. Toate aceste aspecte trebuie corelate atent, pentru a-i depăși pacientului așteptările estetice și mai ales să- i redea cei mai importanți factori pentru organism și anume: sănătatea, încrederea și respectul de sine.

Dacă vă doriți o abordare holistică a problemelor dumneavoastră dentare, chiar și în procedura de igienizare dentară, trebuie să știți că medicii stomatologi de la clinica dentară premium laser Deos Dental, nu se adresează doar unui anumit simptom, ci au în vedere o viziune de ansamblu asupra esteticii, aspectului fizionomic și asupra sănătății orale a pacientului, care este esențial în stabilirea echilibrului unui organism armonios, sănătos și frumos.

Așa că nu este suficient doar să arăți estetic bine, ci este esențial ca tratamentul stomatologic să fie adecvat și particularizat fiecărui caz medical în parte și mai ales să nu dăuneze sănătății organismului tău.

Programează o Consultație

Tocmai din acest motiv la clinica premium laser Deos Dental am investit nu numai în cea mai modernă aparatură de nivel internațional, fiecare cabinet stomatologic fiind dotat cu tehnologie medicală stomatologică de top, ci și în una din cele mai profesioniste și responsabile echipe de medici stomatologi, specializați permanent la cursuri științifice internaționale de profil , cu cele  mai noi și avangardiste descoperiri din mediul stomatologic, care pot să vă ofere cele mai eficiente și responsabile protocoale de tratament în funcție de particularitățile organismului dumneavoastră, adică veți beneficia de tratamente stomatologice de eficiență maximă, minim invazive, totul fără disconfort și fără durere.

Suntem în primul rând oameni, apoi doctori profesioniști iar la clinica dentară premium laser Deos Dental, pacienții noștri sunt tratați cu multă responsabilitate și profesionalism pentru că ei devin membrii ai familiei noastre, prietenii noștri DEOSebiți, pentru care am dus actul medical stomatologic la nivel de artă.

BENEFICIILE IGIENIZĂRII DENTARE PROFESIONALE!

-Curățarea profesională regulată a dinților într-un cabinet stomatologic specializat, previne apariția bolii parodontale, care pot duce la pierderea parțială sau totală a dinților.

-Te va ajuta să scapi de majoritatea petelor de pe dinți și să-ți recapeți un zâmbetul de Hollywood.

-Este bine să știți că s-a constatat științific că există o legătură de cauzalitate între afecțiunile parodontale, diabet, disfuncții erectile, riscuri de pierdere a sarcinii, cancerul oral și cele cardiovasculare. Așa că este extrem de important să te programezi de două ori pe an la o clinică stomatologică specializată pentru un control cu camera intraorală și o igienizare dentară profesională, așa vei putea preveni afecțiunile gingivale și complicațiile care pot deriva din acestea.

-Medicul stomatolog va putea constata, în timpul efectuării procedurii de igienizare, orice mică anomalie în apariția cariilor dentare în fază incipientă, plombe sparte sau fracturi dentare și va putea lua măsuri imediate de stopare și tratare a tuturor afecțiunilor apărute. 

Cine nu-și dorește un corp perfect, o dantură de Hollywood, un zâmbet strălucitor și DEOSebit?

Ce factori afectează culoarea dinților?

Este bine să știți că dinții sunt poroși și absorb ușor multe substanțe care intră în cavitatea bucală.

Viața e un cadou de care vrem să ne bucurăm cu toții și fiecare o face în felul său, micile plăceri sau vicii sunt umane iar dinții sunt primii afectați de stilul nostru de viață, în acest sens alimentația, lichidele și fumatul sunt factori care duc la îngălbenirea dinților, dar nu numai.

Factorii cei mai importanți care pot crește riscul de colorare al dinților sunt:

-diverse alimente și băuturi, cum ar fi: ceaiul, cafeaua, ciocolata, vinul roșu, sosul de roșii și fructele de pădure.

-moștenirea genetică-noi oamenii nu suntem perfecți și unii dintre noi pot avea o nuanță mai gălbuie a dinților, deși au avut un stil de viață sănătos.

-anumite medicamente-cercetătorii au constatat că administrarea anumitor tipuri de antibiotice în primii ani de viață, pot duce la îngălbenirea prematură a danturii. De asemenea s-a constatat că administrarea simultană de tratamente cu medicamente antihipertensive sau antipsihotice pot să modifice substanțial culoarea dinților.

-traumatismele-vorbim aici mai ales de cele care sunt provocate de scrâșnitul dinților(bruxismul), afecțiuni dentare și/sau iatrogenii.

-înaintarea în vârstă-pur și simplu cu timpul smalțul dinților se uzează, ceea ce va duce ireversibil spre o schimbare pronunțată a culorii dinților.

Zambesti, deci Stralucesti, fii Star de Hollywood!

VEZI ZÂMBETELE PRIETENILOR NOȘTRI ÎNAINTE ȘI DUPĂ IGIENIZAREA DENTARĂ

Părerea pacienților noștri despre igienizare dentară

Florentina PopescuFlorentina Popescu
20:10 23 Aug 23
Marius AsanMarius Asan
15:00 21 Aug 23
Am început să vin în această clinică cu dorința de a avea o experiență mai bună și asta s-a dovedit din prima zi. Alături de dr. Anca Marica am avut parte de servicii de calitate pe lângă căldura și bucuria pe care o oferă de fiecare dată. Recomand Deos Dental!
diana mirondiana miron
13:40 21 Aug 23
L-am vizitat pe dl doctor Ilinca Daniel. Nu stiam ca e posibil sa razi cu lacrimi in timpul unui detartraj, dar am aflat ca se poate. Se lauda ca dumnealui curata dintii extrem de bine si fara durere, nu l-am crezut, dar a avut dreptate. Nu am avut parte de nicio durere dentara🤌 felicitari si va multumesc!
Cosmin VasileCosmin Vasile
13:36 09 Aug 23
Conditii si servicii extraordinare. O clinica unde esti tratat cu drag si profesionalism. Recomand cu incredere clinica Deos Dental.
Tyler TheOneTyler TheOne
12:07 02 Aug 23
Punctualitate in ceea ce tine de programari si profesionalism maxim . Recomand cu incredere .
Irina TudoseIrina Tudose
11:51 02 Aug 23
A fost prima interacțiune cu Deos Dental, și am rămas foarte plăcut impresionata încă de la intrare, staff-ul de la recepție fiind foarte primitor și atent. Dl. Dr. Ilinca Daniel a fost cât se poate de răbdător, prietenos și profesionist, alungând frica cu care mergem mare parte dintre noi la stomatolog. Am primit tot suportul și informațiile referitoare la ce am de făcut după procedura, si astfel am plecat de acolo liniștită, și cu zâmbetul pe buze. Îi recomand cu încredere, și voi reveni cu siguranță.
Olguta SavOlguta Sav
09:59 22 Jul 23
D-na dr. Madalina Radu este un profesionist desavarsit, perfectionist, o persoana calda, care comunica excelent cu pacientii. Mi-a oferit toate explicatiile legate de interventiile efectuate. Lucrarile au fost impecabil realizate. Voi reveni si o recomand!
Vlad RaduVlad Radu
16:16 21 Jul 23
O clinica noua, cu medici buni si aparatura moderna, iar interactiune cu dr. Madalina Radu a fost excelenta, desi eu am fobie de dentist. Dupa cateva experiente neplacute la stomatolog, acum am inceput sa vin mai cu drag. Recomand!
Marisescu DanMarisescu Dan
10:39 22 Jun 23
După programare , m-am prezentat (a doua oară , că de prima am uitat) la o consultație cu doamna doctor Păduraru Felicia , care mi-a dat cele mai bune sfaturi legate de problemele mele foarte grave cu dantura. In cabinet , m-am simțit în largul meu, iar modul de comunicare și explicatiile au fost pe înțelesul meu. Mai consult piata , deoarece e vorba de buget . In cazul in care iau o hotărâre , mă voi orienta către Deos , fiindcă durata intervenție este de aproximativ 1 an , și cumva sunt convins că totul va decurge bine aici.Recomand clinica măcar pentru o simpla vizită a stomatologie , sigur vă veți simți alfel înăuntru.
Agent TAgent T
18:29 06 Jun 23
O echipa de doctori care lucreaza uimitor impreuna! Andreea Fieraru, un doctor care m-a facut sa iubesc sa vin la dentist frecvent. Are o mana atat de usoara aratand cat ii pasa de pacient. Am avut lucrari grele si totul a iesit foarte bine. Dr Paduraru Felicia mi-a plantat niste dinti pe un os si o gingie la fel de subtiri. Ma duc la aceasta clinica fara stres!
js_loader
Rulează videoul
Rulează videoul
Rulează videoul
Rulează videoul
Rulează videoul
O ECHIPĂ PROFESIONISTĂ, ARE UN LEADER PE MĂSURĂ

Îți facem cunoștință cu Dna Dr. Felicia Păduraru

Mă numesc Felicia Paduraru sunt medic dentist implantolog, expert și trainer laser.

Iubesc viața, oamenii, natura și îmi ador profesia prin care pot să dau măsura talentului meu. În cei peste 11 ani de experiență acumulată ca medic stomatolog si implantolog am realizat peste 1750 de arcade, reconstruite perfect pe implanturi dentare asistate laser.

Am absolvit cursurile Universității de Medicină și Farmacie, Facultatea de Medicină Dentară, Carol Davila, București, obținând la scurt timp după absolvire și diploma pentru Competență în Implantologie. Ulterior am urmat cursurile unui Master în implantologie orală în Italia, în cadrul Universității Guillermo Marconi, Roma, și pentru că țintesc mereu profesionalismul,  am decis să urmez cursurile unui al doilea Master având că și primul tema implantologiei, acreditat prin programul certificat al Institutului gIDe din cadrul Universității Loma Linda, Los Angeles, în Statele Unite ale Americii.

Pentru a putea împărtăși informațiile acumulate într-un mod organizat si eficient către alți colegi medici stomatologi, am devenit formator acreditat de Ministerul Muncii și Solidariții Sociale.

Deoarece 8 din 10 români suferă de o forma a bolii parodontale am decis sa aprofundez acest subiect si am absolvit un Masterclass în chirurgie parodontologică având ca mentori nume importante din stomatologia mondială.

Pentru că educația medicala poate fi doar continuă, astfel încât tratamentele oferite să fie eficiente și de ultima oră, anual sunt prezentă la cursuri pe teme actuale, conexe cu implantologia și utilizarea laserului în cadrul acesteia și în stomatologia de zi cu zi: Sky fast&fixed; Speaker la Conferința anuală Lite Touch(expert laser); Lite Touch Er. Yag Laser-Application in Daily dentistry; Clinica Course for Lite Touch-Er. Yag Dental Laser; Principles and practical applications of the Er Yag Laser in Destistry; Touch the Future; Aplicațiile laserului în stomatologia de zi cu zi, o abordare modernă în Chirurgie, Implantologie și Parodontologie si lista continua.

Pentru mine jurământul lui Hipocrate este ca o religie și sunt convinsă că menirea mea pe această lume este de a face oamenii sănătoși și fericiți iar fiecare zâmbet în plus al pacienților mei, mă face să mă simt împlinită, așa cum exprimă și sloganul nostru: zâmbește, iubește, trăiește Deos!

La clinica dentară premium laser Deos Dental, doctorul stomatolog analizează atent, cu ajutorul camerei intraoralestarea exactă a danturii pacientului, amploarea impregnării cu pigmenți a dinților și necesitatea efectuării procedurii de igienizare dentară profesională, pentru a le reda danturii sănătatea, oferindu-i pacientului zâmbetul mult dorit și starea de bine.

Știm cu toții că în viața agitată a secolului nostru cel mai valoros lucru după sănătate este timpul și tocmai din acest motiv suntem convinși că pacienții de la Deos Dental vor fi cu siguranță încântați să reducă timpul petrecut în cabinetul stomatologic, această tehnologie ultra modernă diminuând stresul procedurilor clasice prelungite, cu un grad ridicat de disconfort.

Pentru că la clinica Deos Dental nu precupețim niciun efort pentru a respecta timpul și a reda sănătatea pacienților noștri DEOSebiți, totul la un nivel estetic dus la nivel de artă.

La Deos Dental, îți redăm încrederea, stima de sine, viața socială, masticația dar și un aspect de star de cinema, un zâmbet de Hollywood, care te va face remarcat și apreciat, totul cu o tehnologie de ultimă oră, într-un climat profesionist DEOSebit.

Cazuri clinice rezolvate de noi

CARE SUNT CELE MAI FRECVENTE ÎNTREBĂRI DESPRE IGIENIZAREA DENTARĂ PROFESIONALĂ?

  1. De câte ori pe an este recomandat să faci o igienizare dentară profesională?

Doctorii stomatologi de la clinica dentară premium laser Deos Dental, vă recomandă să vă faceți igienizarea dentară profesională de cel puțin două ori pe an. În cazul pacienților care fumează, care au tratamente ortodontice, protetice sau implanturi dentare, vă recomandăm să faceți igienizarea dentară periodic la trei sau patru luni.

  1. Detartrajul poate dăuna danturii?

Detartrajul modern cu ultrasunete nu este dăunător smalțului dinților, pentru că acționează doar asupra depozitelor de tartru. Această procedură efectuată de doctorii noștri stomatologi cu profesionalism și responsabilitate este minim-invazivă și total lipsită de durere.

  1. Ce efecte asupra danturii are detartrajul cu ultrasunete și periajul profesional?

Ambele proceduri se realizează în aceeași ședință, pentru o dantură curată și pentru menținerea sănătății orale pe termen cât mai lung.

Acestea sunt beneficiile celor două proceduri:

-îndepărtarea plăcii bacteriene

-îndepărtarea depunerilor de tartru

-stimularea circulației sanguine

-previne apariția cariilor

-previne apariția bolilor parodontale(parodontoză)

  1. Periajul profesional ajută la albirea dinților?

Acesta nu este o procedură de albire a dinților în sine, dar ajută la curățarea lor în profunzime, se pot elimina micile pete, provocate de tutun, cafea sau vin.

Consultație la Dr. Felicia Păduraru

197

lei

(consultație cu camera intraorală)

Consultația, în valoare de 197 lei, presupune realizarea unui plan de tratament de către Dr. Felicia Păduraru și echipa sa, și o radiografie panoramică realizată în clinică. Intervenția presupune utilizarea laserului dentar pentru confort, predictibilitate si o vindecare optimizata, astfel încât pacientul să fie relaxat pe durata intervenției și să nu simtă pic de durere.

Prețuri pentru tipuri de igienizare dentară

Pentru cel mai frumos zâmbet, ți-am pregătit mai multe variante de igienizare dentară.

DETARTRAJ CU ULTRASUNETE

AIRFLOW

OZONOTERAPIE

PERIAJ PROFESIONAL

PACHET IGIENIZARE (DETARTRAJ+PERIAJ+AIRFLOW)

Pacienții noștri - Prietenii noștri

Pentru noi cei de la Deos Dental jurământul lui Hipocrate este esența actului medical în sine.

Ce poate fi mai DEOSebit de atât, să faci un om sănătos și el să-ți întoarcă un zâmbet și o îmbrățișare.

Dar ce poate fi mai special când pe lângă tratarea problemelor de sănătate, îi redai unui pacient o estetică dentară perfectă, un zâmbet de Hollywood, o fizionomie ce debordează de fericire și simți în privirea lui că i-ai redat încrederea și stima de sine? Vă putem spune cu certitudine, că nu sunt cuvinte pentru a descrie acest sentiment sublim, atât de sincer și uman.

Da, pacienții noștri devin prietenii și o parte din familia noastră iar sănătatea, aspectul fizionomiei și fericirea lor este menirea noastră.

Da, fiecare pacient este un univers fascinant aparte și reprezintă cu adevărat pentru noi mai mult de o carte de vizită, este menirea și țelul nostru pentru a-i face deosebiți și pentru acest fapt ne simțim împliniți.

Tocmai pentru că ne pasă de sănătatea pacienților, vă sfătuim să nu uitați de prevenție și să vă programați de cel puțin două ori pe an la o clinică stomatologică specializată, unde după un consult cu camera intraorală și o radiografie, un doctor stomatolog prefesionist va putea constata orice afecțiune, indiferent în ce stadiu se află și să ia repede măsuri.

Nu uitați că prevenția este cel mai ieftin tratament, că dantura este la fel de importantă ca orice altă parte a organismului nostru și un zâmbet perfect este cel care vă definește fizionomia și mai ales statutul social și cultural.

Fii fericit, zâmbește DEOSebit!

De ce Clinica Stomatologică Premium Laser Deos Dental?

Deos Dental oferă toate serviciile stomatologice, are una din cele mai dedicate și profesioniste echipe de doctori stomatologi și lucrează cu cele mai moderne aparaturi din domeniul stomatologic, folosind tehnologia laserului medical, microscopul medical, scannerul intraoral, aparatul de ozonoterapie, camera intraorală, radiologie dentară performantă, pentru a avea cele mai performante și durabile rezultate, toate fără durere, puse în slujba binelui și sănătății pacienților noștri.

Protocoalele noastre medicale sunt unice, asistate de cea mai înaltă tehnologie, aplicate de una din cele mai bune echipe de medici dentiști și rezultatele medicale obținute prin aplicarea lor, ne definesc și ne obligă să fim mereu în topul celor mai performante și inovatoare clinici din țară.

Aceste protocoale medicale fără durere, sunt personalizate de doctorii stomatologi de la Deos Dental în funcție de specificul afecțiunii fiecărui pacient, pentru un tratament medical eficient, totul pentru confortul și aspectul estetic unic, al pacienților noștri DEOSebiți.

Rubrica medic stomatolog de top - Aparitii TV

DOAR LA DEOS DENTAL

Aici poți să știi de ce buget ai nevoie pentru un zâmbet perfect

Trimite-ne radiografia dentară și vei afla ce plan de tratament ți se potrivește

Te așteptăm cu drag

Cum ne găsești

Telefon

0784.011.430

Email

programari@deosdental.ro

Adresă

Str. Sperantei 20 - zona Universitate, București